Anul trecut scriam despre cum pierdem bucuria lucrurilor mici... despre cum ne enervăm în trafic și umplem frigiderele tuturor cu de toate, despre zăpăceala după cadouri... și cum uităm de tot este important (acum îmi dau seama că eram departe de a cuprinde „totul”). Ceea ce priveam atunci îmi întrista sufletul, ceea ce văd de vreo 2 săptămâni... mă adâncește cu totul. Aș fi vrut acum să vorbesc despre Moș Nicolae, care acum câțiva ani, venea cu fructe și dulciuri, șosete și mănuși la cei cuminți, nicidecum cu ultimele noutăți în materie de tehnolog

Azi am respirat după mult timp... azi m-am întâlnit cu mine Nu filosofez, sunt mai realistă decât am fost vreodată... azi accept că sunt! Știi cum e să alergi după iluzii? Când crezi că ai prins una, apar alte zeci... nu te apropii de visul tău, ci doar de agăți de alte iluzii crezând că te vei apropia de „marele tău vis”...dar nu e niciodată doar unul... nu te mulțumești doar cu unul... vrei mai multe...dar mai multe visuri, înseamnă zeci, sute de iluzii, care-și fac culcuș în mintea ta zi de zi. Ajungi să te minți atât de mult că nu mai dist

Nu prea am parte de revelații... de fapt cred că ceea ce o să povestesc este o revelație dintre puținele pe care le-am primit de-a lungul timpului și probabil singura care mi-a rămas gravată în minte. Cred că ține și de moment și de cât de mult îți dorești să primești un anumit mesaj, care să te trezească de-a binelea. Acum câteva zile, ieșisem la o plimbare cu prietena mea, vremea era superbă- un soare curajos ne ghida pașii prin peisajul tomantic. Am luat orașul la pas, iar după o plimbare lungă, ne-am oprit pe o canapea din mall și ne-am adânc

Adevărul este că nimeni nu dorește să asculte povești triste. De ce? Să fie oare pentru că toți avem probleme și dorim să uităm de ele? Sau că preferăm să zicem o glumă bună prin care să mascăm problemele proprii... Sau pentru că dorim să facem o impresie bună celorlalți? Sau pentru că ținem la imaginea noastră? Pentru că ne dorim să fim priviți a fi oameni puternici? Sau pentru că fără să vrem, alegem să ne lăsăm puterea în mâinile fiecarei persoane cu care conversăm? Câte motive ar putea fi...

Care este acel lucru pe care îl poți căștiga foarte greu? Dar pe care îl poți pierde într-o clipă? Încrederea. Simți greutatea acestui cuvânt? Poate că adesea te minți că cea mai importantă parte dintr-o relație este iubirea... dar ce ar face iubirea fără încredere? Câte iubiri rezistă fără încredere? Poate știi tu... eu m-am resemnat. Am simțit de multe ori că atunci când a plecat încrederea, s-a prăbușit tot ce s-a construit pe fundația ei... și fie s-a terminat acolo acea relație (indiferent că ne referim la familie, partenerul de viață,

 Aș opri planeta... din când în când, să fiu doar spectator la goana oamenilor după „mai bine”. Da, aș face asta, mi-aș lua o bancă și m-aș așeza sub un copac, undeva în spațiu, să am „view” către planeta Pământ. Cred că ar fi cel mai așteptat moment, pentru că simt nevoia să răsuflu ușurat/ă: azi îmi dau voie să mă relaxez. Azi nu mai pun presiune pe umerii mei... doar îmi dau voie să respir... și să privesc cât de frumos e Pământul, cu toate minunățiile pe care nu mai reușim să le mai privim. Încă te mai întrebi de ce?! Îți setezi alarma de

Scriu aceste rânduri pentru mine .. . și pentru tine, mereu salvator în acțiune! Abia recent am realizat că mi-am ghidat cursul vieții astfel încât să-i protejez pe cei dragi și să fiu oricând la un pas să sar în ajutorul celor din jur. M-am străduit să le fiu mereu aproape, în caz că au nevoie de ceva, să pot oferi o mână de ajutor.Nu m-am întrebat niciodată: pe mine cine mă salvează?. Eu simțeam că trăiesc pentru a oferi sprijin, o vorbă bună, să fiu acolo pentru ceilalți. Era menirea mea... de fapt, eu mi-am însușit-o. Nu mi-a trecut prin mint

Chiar mă întrebam weekendul trecut: De ce e așa multă lume la cumpărături? Copii cu sacoșe mai mari ca ei... și da, iertați-mă, mi-am amintit: A început noul an școlar! Nu știu dacă numărul de sacoșe ar trebui să mă ducă cu gândul la începerea școlii, dar probabil faptul că toamna își intră în drepturi, este mai lesne de înțeles. Știu că acum e o adevărată competiție printre copii –care e mai fancy, care e mai scump îmbrăcat, care firmă e mai de firmă decât cealaltă... Mi-amintesc că până în clasa a III-a am purtat uniformă (învățam la școala

Câți dintre noi îi mai privim în ochi pe ceilalți? Câți dintre voi mai sunt priviți în ochi când le vorbiți celorlalți? Tot mai puțini. De ce? Pentru că ne rătăcim în noi! Când ai privit ultima oară în ochi pe cineva, îți amintești care a fost momentul în care și-a întors privirea? Ce ai simțit? Ai continuat să-i cauți privirea sau i-ai urmat exemplul? Bine, acum știm cu toții că principalul motiv e că toți ne uităm în telefoane, oriunde, oricând, oricum, cu oricine am fi. Dar... asta e o altă discuție. Cu siguranță ți s-a  întâmplat

Și dacă mâine ai pleca de pe acest Pământ... Aș vrea să o faci cu inima împăcată că: ... ți-ai urmat visul cel mai de preț ... n-ai renunțat atunci când ai simțit că te afunzi ...ai spus ce ai avut pe suflet atunci când te-a durut ... ai întins o mână către cel aflat în nevoie și un zâmbet pe chip ai adus ... ai mulțumit părintelui pentru felul în care te-a crescut ... ai respectat natura și te-ai încărcat cu energie pură în fiecare zi ... ai avut grijă de tine și de al tău suflet