Aș opri planeta... din când în când, să fiu doar spectator la goana oamenilor după „mai bine”. Da, aș face asta, mi-aș lua o bancă și m-aș așeza sub un copac, undeva în spațiu, să am „view” către planeta Pământ. Cred că ar fi cel mai așteptat moment, pentru că simt nevoia să răsuflu ușurat/ă: azi îmi dau voie să mă relaxez. Azi nu mai pun presiune pe umerii mei... doar îmi dau voie să respir... și să privesc cât de frumos e Pământul, cu toate minunățiile pe care nu mai reușim să le mai privim.
Încă te mai întrebi de ce?!
Îți setezi alarma de cu seară, ca nu cumva să uiți să te trezești. Bineînțeles că știi de ceasul biologic care te trezește la ora dorită, dar n-ai încredere (în tine) că te trezești, mai bine îți setezi telefonul (dar ai mai multă încredere într-un obiect).Te pui târziu la somn pentru că „știi ce te așteaptă mâine” (poi spune că deja ți-ai setat următoarea zi- crezi că va fi dezastruoasă).Păi va fi așa cum te aștepți ... cine să te contrazică: tehnologia?- cred că ea poate avea un cuvânt de spus... tu nu... tu ai frici, pe care le ții în brațe și le cocoloșeșți. Până și în fricile, pe care tu le hrănești zi de zi, alegi să ai mai multă încredere decât în tine-dar Tu ești sursa a tot ce „a fost”, „este” și „va fi” în viața ta.
Continuăm...
Te pui la somn, te simți obosit, dar gândurile nu-ți dau pace... probabil și noaptea aceasta va fi una dintre multe altele în care te chinui să dormi... cum se face că totul merge pe dos? (mi-e greu să cred că n-ai nicio idee). Reușești într-un final să adormi ... și ghici ce? Sună alarma (tehnologia își face treaba)... mda... e momentul acela pe care îl urăști din tot sufletul, când îți pică cerul în cap- „trebuie” să te trezești. Nu, nu trebuie... ești binecuvântat cu o nouă zi... ceea ce înseamnă că ai primit o nouă șansă la viață. În fiecare zi în care ai putut deschide ochii, știi că ai primit o nouă șansă.
Bineînțeles că, nici n-o să-ți treacă prin minte așa ceva. Crezi că ești supus celei mai crunte pedepse – să te ridici din pat... la ora asta?! Așa este ... un adevărat chin... doar că unii și-ar dori chinul tău. Unii deschid ochii dimineața, dar pentru ei este tot întuneric...întuneric pe care îl luminează sufletește, iar alții nici nu mai deschid ochii, pentru unii „azi” se încheie înainte de a începe, deși soarele a răsărit și natura e plină de viață. Nu, nu știi când „azi” va fi o secundă, un minut, o oră, jumătate de zi... dar dacă ai deschis ochii, bucură-te- azi ai extras lozul câștigător.
Oprești alarma în grabă (în cel mai bun caz, de obicei dacă nu sună măcar de 3 ori, nici nu te gândești să o oprești), mergi buimac la baie, te uiți în oglindă și regreți că ai făcut asta pentru că „arăți nașpa”. Nu-ți spui nimic pentru a-ți face ziua mai bună ( probabil nici nu crezi că meriți), arunci niște haine în grabă. Te-ai uitat pe geam, oricum plouă, nici că se putea mai bine. Ieși în trombă pe ușă, ajungi la mașină și te întrebi: oare am încuiat ușa?... nu ai chef să te întorci, poate îți poartă și ghinion că te-ai întors, așa că pornești mașina ( adică încerci)... nu merge, îți dă emoții, din a treia încercare ... hai că e cu noroc. Încă te gândești dacă ai încuiat ușa și încerci să-ți amintești momentul. Știi deja că o să te gândești toată ziua la asta, dar... speri că totuși e ... încuiată ( ce ne-am face fără speranță, zic...). Câteva fracțiuni de secundă te trezește traficul, începi să umpli toate frigiderele cu de toate (ar trebui să-l umpli și pe cel de acasă, cam bate vântul), deși ești conștient/ă că mai mult decât 0,0001 m nu te deplasezi, dar mna, ajută să te descarci, de preferabil nu pe fiecare om pe care îl întâlnești, dar ai scuza perfectă: orașul ăsta e groaznic de aglomerat ( și nu te contrazic... dar chiar e necesar să-ți strice ziua?). Gândul cu ușa nu te părăsește, ba te pricopsești și cu altele „dacă întârzii iar”, „trebuie să fii prezent la ședință”, „ai primit deja atenționare”, „ziua asta poate fi mai rea de atât?”. Încerci niște scheme în trafic, apoi realizezi că ajungi în același timp cu alte persoane care abia se mișcau. Bineînțeles că ai scăpat într-un târziu din junglă, dar tot ai întârziat...măcar ai prins o parte din sedință. Mai și primești vestea că ți se mai adaugă niște atribuții („de parcă n-aveai suficiente”-știu la ce te gândești). Abia dacă ai avut timp să mergi la baie. Toți redirecționează solicitări către tine... parcă nu se mai termină... . Te uiți la ceas și parcă timpul stă pe loc. Vrei să pleci... cu totul... însă îți amintești că facturile nu se plătesc singure, copiii nu se cresc cu aer și... mai trebuie să mai și trăiești... ( cum?, când?, unde?... tu trebuie să afli).
Te resemnezi...încerci să te încurajezi singur, dar îți dai seama că te păcălești ( serios? atât de repede ai renunțat?) și iar plouă și tună deasupra ta. S-a terminat programul (în sfârșit), dar tu n-ai terminat și simți că o să explodezi pentru că nu mai vrei să stai peste program, oricum nu te plătește în plus, mai și întârzii să-ți iei copiii de la grădiniță/ școală și știi că o să li se lungească ochii așteptându-te...
Strângi din dinți, reușești să pleci peste vreo oră, te urci în mașină... încerci să respiri...până și asta ai uitat, pornești și îți dai seama că mai bine ar fi să rămână acolo pe mâine, pentru că nu știi ora la care vei ajunge... . Ajungi într-un final... îi simți de la o poștă, sunt mofturoși, te ceartă, îți spun ce zi „groaznică” au avut, că nu-i înțelege nimeni ( îți sună cunoscut? Cred că da...) Doar asculți, dar simți cum fierbi pe dinăuntru. Ajungi acasă, haos, te cerți cu partenerul de la nimicuri.. iar după ce faci un duș, te pui în pat și bineînțeles că îți setezi din nou alarma, deja știi ce va urma...
Nu s-a întâmplat nimic deosebit astăzi, nimic din ce te-ar fi putut surprinde și totuși... ai avut cea mai urâtă zi...
Cel puțin o dată, fiecare dintre noi a trăit asta... Recunoaște... dacă nu e totul negru, facem să fie. Și dacă tot îți place să vezi doar negru... apăi viața pictează fiecare zi în negru...( știu, îți place negrul, te face să pari mai slab/ă... însă nu doar fizic)
Și cu toate astea, uiți „mici detalii”...faptul că azi ai mai avut o zi, ar trebui să te bucure! Faptul că ești sănătos, că ai toate simțurile la purtător, ai un acoperiș deasupra capului, ai mașină/motocicletă/bicicletă... ai o familie, pe care o iubești și care te iubește ( dacă nici asta nu e motiv de bucurie...) ai un serviciu, ai o sursă de venit, ai pasiuni care te motivează... poți încerca oricând lucruri noi...
Oare nu poți alege să te focusezi pe lucrurile bune din viața ta?
Și acum te întreb: Te-ai regăsit în acest scenariu „sumbru”? Oare e negrul atât de negru?
Ți se spune des să te relaxezi? Mie da... oare de ce?
Nu fac asta de obicei... de obicei sunt prea preocupat/ă să mă stresez, să mă agit, să fiu inundat/ă de gânduri, care năpădesc din toate direcțiile... mă zbat să fac slalom printre așa zisele „probleme” și să mă poziționez pe un loc onorabil la maratonul vieții mele.
Crezi că reușesc? De cele mai multe ori nu...
Crezi că are rost? De cele mai multe ori nu...
De ce o fac? Poate-mi răspunzi tu...
De fapt, cred că am o idee: uităm că suntem doar... oameni!
Suntem oameni și ar trebui să fie de ajuns! Poate azi ai o zi proastă, dar de ce mâine nu poate fi altfel? Azi te împiedici, mâine pornești de la capăt. E atât de multă bogăție în noi... dacă am avea curajul, măcar, să ne avântăm în această expediție- către omul care se ascunde sub atâtea straturi impuse de societate.
Nimic nu ne garantează clipa următoare... timpul trece, viața nu are termen de garanție nelimitat, dar uităm asta de fiecare dată când suntem distrași de cotidian, de lucrurile materiale, de fuga după „mai mult” care nu se termină niciodată... și ne mai oprim din când în când... când mai pierdem pe cineva drag sau chiar pe noi înșine ... și apoi totul se duce în uitare...
Omule, oare merită să plătești acest preț?!
Amintește-ți de ce ești aici... până nu e prea târziu...
25-09-2024
Distribuie
