Manifestul neputintei

Adevărul este că nimeni nu dorește să asculte povești triste.

De ce?

Să fie oare pentru că toți avem probleme și dorim să uităm de ele?

Sau că preferăm să zicem o glumă bună prin care să mascăm problemele proprii...

Sau pentru că dorim să facem o impresie bună celorlalți?

Sau pentru că ținem la imaginea noastră?

Pentru că ne dorim să fim priviți a fi oameni puternici?

Sau pentru că fără să vrem, alegem să ne lăsăm puterea în mâinile fiecarei persoane cu care conversăm?

Câte motive ar putea fi...

Românii mereu au făcut haz de necaz... când au dat de probleme, au ales să minimizeze ceea ce trăiau, simțeau...asta a fost arma noastră de a merge înainte în ciuda piedicilor, catrastrofelor, războaielor și a problemelor de orice fel, până în ziua de azi. Nu e de mirare că facem caterincă din orice, asta ne ține în viață.Probabil se cunoaște și faptul că cei mai mari comedianți, ascund foarte multă tristețe în spate, pentru că dincolo de glume... realitatea este că suntem oameni.

  Alegem glumele pentru că e calea facilă prin care putem spune adevărul fără ca noi să riscăm să fim considerați slabi și fără ca cel din fața noastră să fie rănit și...uneori... fără ca cel vizat să se poată identifica... sau să se regăsească, dar să nu aibă certitudinea că ceea ce ai spus chiar viza persoana din fața ta. Mai ușor este să spui un adevăr în glumă și apoi să te retragi fără să atragi atenția... decât să-ți asumi durerea. Poate că hazul ne-a ținut vii, dar ne-a fragmentat fiecare trăire interioară. Ne-am bătut mereu cu pumnul în piept că suntem puternici, dar de multe ori am uitat să fim demni, am trădat, am făcut compromisuri, uneori am fost neutri, am fost ba curajoși, ba lași, ne-am aruncat cu capul înainte, dar de multe ori am sfârșit a ține capul plecat în fața inamicilor, iar ulterior în fața fiecărui străin care ne-a trecut pragul. Trist este că n-am fost sinceri cu noi... niciun alt popor nu s-a gândit vreodată să pună hazul și necazul împreună, pentru că fiecare are însemnătatea sa, la momentul oportun. În loc să ne oprim să privim necazul și să tragem povețe, l-am acoperit cu un văl de glume. E adevărat, hazul ne-a unit, hazul a ținut comunitățile aproape, dar fără o bază solidă și sănătoasă ne-a adus, după o lungă fugă, față în față cu durerea. Și n-ar fi asta o problemă... cât faptul că nu reușim să o privim, să înțelegem că e acolo, care e semnificația ei și cum putem învăța să ne acceptăm trăirile și să le gestionăm în mod eficient, atât pentru noi înșine, cât și pentru cei care ne îmbogățesc viața.

Aruncă o privire în jur...totul e o fugă. Toată ziua fugim după „a avea”, dacă nu pe străzi, cu siguranță în mintea noastră. Nici nu mai știm care sunt gândurile noastre reale și care ale celor din jur.Ne adâncim în muncă și ne facem un țel din a face bani... banii îi facem cu greu, dar continuăm să fugim după „a avea”, cât mai departe de „a fi”. Nu mai știm cine suntem, nu mai știm ce vrem cu adevărat, nu mai suntem pe drumul nostru...

Consumăm în neștire tot ce e în trend, cool, bio, arată bine...totul e ambalaj, chiar și noi.

Cumpărăm lucruri materiale și ne vindem visurile, trupurile... și sufletele. Suntem adesea ceea ce vrea societatea să fim. Suntem într-o competiție continuă cu ceilalți, dar nu realizăm că am pierdut demult cea mai importantă competiție: cu noi înșine. Credem mai mult în imaginea virtuală decât în imaginea reală... dacă am putea ne-am schimba cu totul doar ca să nu ne mai vedem defecți în ochii celuilalt... însă persoana care-ți stă înainte, e oglinda ta, îți arată ceea ce nu vrei să accepți la tine.

Fuga asta continuă, de dimineață până seara nu e atât despre „a face”( bani, casă, familie etc.) așa cum te minți, cât e pentru a te îndepărta de tine. Nu-ți place de tine...sau nu-ți mai place, nu acum când ți se vând: trupuri perfecte, chipuri perfecte, afaceri perfecte, relații perfecte, diete perfecte, vacanțe perfecte, parteneri perfecți, copii perfecți... ești o victimă a societății.Da, ești măgarul care fuge după morcovul atârnat în fața sa, de către societate.Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar ăsta e adevărul. Dincolo de imaginea perfectă, se regăsește tot ce ascundem sub preș: nervi, tristețe, supărare, frustrare, neputință, frică... toate fricile din lume. Cu cât dorința de a fi perfect este mai mare, cu atât mai mult cresc fricile...îți pierzi încrederea în propriile forțe.

De ce? Pentru a putea fi manipulați.

De ce oamenii se însingurează tot mai mult?

Pentru că nu mai comunică cu cei din jur, pentru că se tem de judecată, se tem să fie vulnerabili și să fie judecați pentru slabiciunea care nu se încadrează în tiparele societății. Păstrează problemele și durerea în interior, pentru a păstra intacte aparențele.Sunt tot mai anxioși, depresivi, epuizați de muncă... își ocupă tot timpul pentru a nu mai simți presiunea de a fi perfecți. Fac o facultate pentru că trebuie, au o relație pentru că trebuie, se căsătoresc pentru că trebuie, fac copii pentru că trebuie, își cumpără casă pentru că trebuie... iar dacă nu reușesc să bifeze fiecare cerință, se chinuie până ajung să se încadreze în tiparele societății.

Încă nu ați realizat că lista nu o să fie completă niciodată?!

De fapt, nu trebuie nimic din ce nu simți să faci și îți face bine fizic, psihic, emoțional, sufletește.Poate că aparții unei societăți și nu poți schimba asta, dar societatea nu-ți aparține, astfel încât las-o să plece din mintea și acțiunile tale.

Societatea găsește mereu ceva care îți lipsește, ceea ce înseamnă că râvnești o fericire inexistentă.

Vrei să îți zic un secret?

Bucuria este din abundență pentru toată lumea, fără să fii nevoit să faci pe plac societății (și asta este o misiune imposibilă).

Hai să lăsăm ceea ce vrea societatea deoparte... fie ca vrem sau nu, fiecare dintre noi ajungem victime, dar...ce e cu adevărat important e drumul către noi. Ai uitat care e... nicio problemă, o să-ți amintești pe parcurs. Ai încredere și răbdare. Dă-ți voie să fii, să trăiești, să crezi în tine. Vorbește despre ceea ce simți cu cineva drag, care știi că te ascultă. Îți este greu la început, dar o să-ți prindă bine. Glumește, dar nu face din trăirea ta o glumă.

Ce facem adesea când simțim durere?

Glumim. Da, e bine să faci o glumă-două, te destinzi, îți iei gândul... dar trece?

Poți uita pe moment de durere, dar ea apare la suprafață de fiecare dată când e atinsă, iar în acel moment simți că ți se prăbușește întreaga lume.

Care e prima reacție?

Alegi să fugi, fără să o privești, fără să privești în tine... pentru că... fie că vrei să accepți sau nu, ea prinde rădăcini în interiorul tău și așteaptă. Așteaptă să te uiți la ea, să primești mesajul pe care te încăpățânezi să nu-l vezi, să nu-l accepți...

De ce fugi?

Pentru că doare și pentru că îți este frică de suferință. Nu vrei să accepți durerea, când poți face alte lucruri care îți dau o stare de bine (pe moment)... dar nu zice nimeni să te afunzi în durere, ci să te oprești din fugă și să înțelegi de ce apare. E un semnal pe care refuzi să-l vezi, doar pentru că ți-e teamă?

Dar dacă durerea e acel „aha” pe care îl așteptai?

Din moment ce durerea și-a făcut loc în interiorul tău, mai poți spune că viața ta mai e la fel?

Poți fugi, dar nu te poți ascunde... de tine, pentru că durerea face parte din tine. TU i-ai permis. Cu fiecare clipă în care ai ales să te depărtezi de durere, ea a devenit mai intensă și mai prezentă. Nu înțelegi că e un drum fără ieșire?Fie alegi să te întorci și să dai mâna cu durerea, fie vei rămâne în fața unui zid de neputință și te vei adânci în suferință. Nu ai alte variante... chiar vrei să te păcălești în continuare?

Acum e momentul să schimbi trecutul și să revoluționezi viitorul! Dacă în spatele durerii este răsăritul vieții tale?

Știu că ai așteptat asta... și durerea te-a așteptat...

De azi poți alege să te accepți... cu răni, cu defecte, cu neputințe, cu probleme... de azi vei putea spune povești triste fără să te simți slab, ci dimpotrivă vei face din vulnerabilitate o superputere.

Tratează-te așa cum meriți... si meriți TOT... și mai mult de atât, din partea ta!

„A fi om” devine astăzi o certitudine și o ușurare.

Sunt om... și ce bine că sunt!