Simțeam chemarea mării, iar privirea aruncată camerei de hotel a fost doar una trecătoare, mi-am luat în grabă șlapii în picioare și am dat fuga spre plajă.Mirosul apei sărate îmi gâdila suflarea.Momentul reîntâlnirii cu marea l-am surprins într-un articol precedent;ceea ce m-a izbit a fost liniștea purtată de Septembrie, care a absorbit stațiunea Costinești.

A venit septembrie, mai răcoros, aducând cu el norii gri ce au înghițit soarele palid...iar eu privind spre cer, jeleam plecarea verii.Renunțasem la ideea de a revedea marea, dar totuși simțeam un gol neatins de valurile mării.În ultimii 4 ani am fost nelipsită de la mare, parcă devenise o tradiție să o revăd iar și iar, în fiecare vară. Vara se sfârșise, dar în niciun caz nu mă părăsise gândul de a păși și anul acesta pe nisipul grunjos, care se lasă învelit de mătasea mării spumoase.