Doar o pasă proastă...

Nu aveai idee ce înseamnă depresia, nici nu credeai în existența ei... ți se părea un termen abstract, inventat pentru oamenii care își găsesc mereu scuze pentru tot ce se întâmplă rău în viața lor.Îl simțeai atât de departe de tine, încât…ai început să realizezi ce presupune a fi depresia când nu mai înțelegeai nimic din ceea ce se întâmpla cu tine…din ceea ce simțeai și gândeai.Nu te mai recunoșteai…

Fiecare zi începea cu un oftat.

Sună alarma, dar tu oricum erai treaz de câteva ore, nopțile au devenit tot mai agitate.Cearșaful cândva abia atins dimineața, acum era șifonat și aproape smuls de pe pat.O nouă zi în care trebuia să-ți ridici corpul greu și absent din așternuturi.Nu te mai uitai în oglindă, nu mai conta cum arăți, oricum.Știai că arăți nașpa...te simți nașpa.. de ce ai vrea o confirmare în plus?

Mereu în întârziere, orice te enervează, dar pe zi ce trece ești tot mai lipsit de vlagă.Ajungi la birou și intri în priză.Cândva, râdeai la glume și te energizai când mai diversificai discuțiile.Acum totul e din ce în ce mai apăsător.Încerci să faci o glumă și când a sărit de pe vârful limbii, îți dai seama că e într-un picaj necontrolat.Pare chinuită fiecare vorbă pe care o exprimi.Nu te mai bucuri nici că ceilalți se amuză.Nici nu-ți mai pasă dacă a fost cu adevarat sau nu.Te uiți la ceas și te gândești că mai este o eternitate până la ora 17:00.Pierdut printre dosare și solicitări, aproape că uiți că …nu ești în apele tale.Vine pauza de masă. Colegii povestesc despre rutina de acasă, despre ieșiri, despre weekend și toate trec pe lângă tine, abia schițezi un zâmbet, pentru a nu părea indiferent. Vine rândul tău să împărtășești din „Ce ai mai facut?” , reușești să strecori aproape fără sunet „Nu s-au intamplat prea multe, nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul”. Pare că ceilalți înțeleg că ai o pasă mai proastă.Te gândești că nici măcar nu mai dai importanță lucrurilor pe care le faci, toate sunt fără rost pentru tine.Pasă proastă? Îți dai seama că te simți așa de luni bune.Ai crezut că-ți va trece într-o săptămână, într-o lună… dar nu, pare că te adâncești în starea ta.Începi să-ți pui întrebări „Ce e cu mine? De ce sunt așa? De ce nu-mi trece? Ce pot să fac să-mi revin? De ce nu mă mai bucur de nimic?”... și nu găsești răspuns …De ce nu găsesc răspuns ?

Cobori în inimă, speri ca ea să te ajute… dar abia dacă respiră… supraviețuiește, dar a amuțit.. și începi să te îngrijorezi și parcă… te dezmorțești dintr-o toropeală abia simțită.Nu ai poftă de mâncare… revii la birou și te adâncești în muncă, pentru că nu ai timp să te gândești la propriile probleme. După program ajungi în mașină și oftezi… și parcă respiri pentru prima oară!

Îți dau lacrimile și parcă… parcă acum îți dai voie să te asculți, pe TINE!

Nu ești bine și știi asta… simți, ai o durere înțepătoare în piept de ceva timp… ai crezut că se datorează faptului că nu-ți controlezi respirația cum trebuie… dar e prea apăsătoare, prea sfâșietoare…ridici privirea și te uiți în oglinda retrovizoare.Pentru o clipă timpul se oprește, te uiți în ochii tăi, care te străfulgeră.Ai uitat de când n-ai mai ridicat privirea din pământ? De când nu te-ai mai privit în oglindă? De când nu te-ai mai admirat?Nici măcar nu mai consideri că meriți să te privești în oglindă… îți analizezi cearcănele, cândva aproape că nu existau, acum trădeaza toate nopțile pierdute, în care te luptai cu tine.Te privești vag și parcă nu realizezi că te-ai pierdut... dar oare când și unde te-ai rătăcit?Te întorci spre casă, care de altfel nu mai crezi că poate fi „acasă”, parcurgi drumul ca prin vis, prin traficul răvășitor, câțiva șoferi te înjură, nu mai auzi, nu mai vezi, aproape că te teleportezi acasă, nu-ți mai amintești drumul, oricum îl știi pe de rost... nimic nu te mișcă.Ajungi în fața ușii, oftezi, deschizi ușa și o închizi fără putere.Arunci geaca la întâmplare și te lași îmbrățișat de patul moale.Îți spui că trebuie să mănânci.Rectific, trebuie să-ți faci de mâncare.N-ai poftă, nu ai nici chef...nu ai putere, dar trebuie…de ceva timp tot îți repeți lucrurile pe care le ai de facut: să mănânci, să faci duș, să-ți faci rugăciunea… lucruri perfect normale, care acum au devenit obiective zilnice…șirul de zile pare interminabil, acestea se pierd în monotonie și rămâi la fel sau poate chiar mai rău…

Îți plăcea să citești, acum privești în gol, cartea stă pe noptieră neatinsă de câteva săptămâni, dacă nu chiar luni…nimic nu te motivează, nimic nu-ți soarbe măcar o fărâmă de atenție… te ofilești clipă cu clipă…și mâine o iei de la capăt…

Dar până mâine, ai de luptat cu somnul tău încăpățânat… deși pici ca fiind sfârșit de putere, tresari prin somn și gândurile o iau la goană, iar până dimineață vei face cearșaful mototol… tu și somnul... totuși e ceva…te simți singur, tot mai singur, mai neînțeles și mai stors de puteri.Ai obosit… e o oboseală acută a inimii, a sufletului, a tot ce ai neglijat…

Dai peste un podcast unde e invitat doctorul Cristian Andrei și auzi termenul de „depresie”… și îți vin în minte toate momentele în care ceilalți te întrebau ce ai și nu știai ce să răspunzi…și dintr-odată sinele tău îți aruncă întrebări: Când ai zâmbit ultima dată? Când te-ai bucurat ultima dată? Cand ai fost tu ultima dată? Când a fost ultima dată de „tine”? Și realizezi că nu știi...nu știi răspunsul la nicio întrebare. Realizezi că viața ta e doar o moarte latentă îmbracată în disimulare și negare…viața ta e un chin.Te-ai dat deoparte ca să-ți revii și te-ai rătăcit prin tine…

Tu ești în depresie? Se pare că da. Ce e de facut? Să ai răbdare cu tine.Începând din acest moment te vei lua frumos de mânuță și vei recapitula alfabetul bucuriei din lucrurile mici.Nici nu contează unde te-ai pierdut, știi că începând de azi ai pornit pe drumul regăsirii tale.Te vei împiedica, corpul tău va face pași înapoi, pentru că s-a obișnuit cu starea latentă a morții interioare, dar lasă-l să se manifeste.Este al tău!Ascultă-l, îmbrățișează-l , amintește-i că ești acolo pentru el!Amintește-i cum să se iubească.Bandajează-i rănile și rămâi lângă el.Recuperează fiecare clipă când l-ai neglijat în detrimentul altora. El era sursa a tot ce ieșea la suprafață și ai neglijat.Ai uitat că și el are nevoie de resurse pentru a funcționa.

Acum golul va trebui umplut cu grijă și răbdare.

Nu uita că fiecare își alege drumul și e dator să se regăsească pe sine ori de câte ori se va pierde!