6 Iulie – ziua în care, acum 3 ani, bunica a părăsit această lume, plecare urmată de lacrimi și dor… Îmi propusesem ca ziua de 6 iulie 2019 să fie dedicată amintirii bunicii…însă, se pare că această zi îmi rezerva și mie o surpriză, de care cu siguranță îmi voi aminti mereu…dar vom ajunge și în acel punct.
Mă declar o împătimită a gătitului.Gătesc de la 11 ani (aș fi dorit să încep mai devreme, dar mama nu mă lăsa mă apropii de bucătărie, până când s-a lămurit că bucătăria nu va sări în aer, cât timp voi găti și că îmi cunosc foarte bine sarcinile).Azi pot spune că îi fac concurență mamei, pe care o consider cea mai bună bucătăreasă (bunica gătea divin, de aceea s-a moștenit și gustul pentru gătit în familie).Acum pare că voi dezvălui o rețetă incredibilă de mâncare…poate ar fi fost de preferat, însă nu e vorba despre acest subiect.
Acum 2 zile, după aproape 11 ani de gătit, în care am încercat felurite rețete, gusturi și combinații de ingediente…m-am fript…da, știu, când ești în bcătărie te mai frigi din neatenție, grabă sau neîndemânare (mulți ar spune :„Trece până te măriți.”…dar nu e doar atât …).
Mă hotărâsem să-mi prepar niște frigănele, să simt gustul copilăriei, pe care aproape-l uitasem(nu am apucat să gust frigănele făcute de bunica, dar făcusem de atâtea ori că erau „floare la ureche” pentru mine.).Pusesem puțin ulei, așteptasem să se încingă și mă apucasem de treabă.Numai că, într-o fracțiune de secundă, m-am trezit cu mare parte din ulei, pe față, gât și mâna stângă.Pe moment,nu știam pe ce să pun mâna să înlătur uleiul. M-am șters cu prosopul, am pus sare și ulei pe ce porțiuni de piele am apucat și am dat fuga la oglindă, să văd cât de grav e…privindu-mă în oglindă, am avut un șoc:eram toată roșie… deasupra buzei aveam o arsură semnificativă ce se extidea spre obraz, sub buza de jos și în barbă aveam alte arsuri, mi se dusese si pielea, iar pe gât în jos se puteau vedea vreo șase pete roșii, care ulterior se transformaseră în beșici destul de vizibile și inestetice;pe mână aveam alte două arsuri…mă priveam în oglindă.Nu realizam cum de a sărit atât de mult ulei pe mine ….și nu-mi venea să cred că eram aceeași persoană de acum câteva clipe…înainte radiam de voie bună, acum lacrimile îmi curgeau șiroaie…și mă gândeam cât de incertă e clipa ce va urma…Timp de câteva momente mi se înșiruiau în fața ochilor oamenii care mă admirau pentru aspect, care poate se vor uita la mine acum cu milă sau mă vor compătimi sau pur și simplu se vor distanța…și mi-am zis că în aceste momente chiar poți vedea cine te apreciază pentru ceea ce ești ca persoană și nu doar pentru aspect…și în același timp, realizam că totul putea fi mult mai rău…că probabil aceste arsuri vor trece în câteva luni, dar sunt oameni care trăiesc cu arsuri întreaga viață, purtând semnele durerii pe care au trăit-o…și care se bucură de fiecare clipă și au învățat să se accepte și să se iubească așa cum sunt,realizând că nimic nu ni se cuvine.
Nu ni se cuvine nimic din ceea ce deținem, nimic din ceea ce Dumnezeu ne-a oferit.Tot ceea ce deținem: bani, faimă, frumusețe, sănătate …oricând pot dispărea și lăsa în urmă doar ruine…
Pentru mine, ziua de 6 iulie 2019 este despre conștientizare, despre prețuire și recunoștință.Dacă cu câteva zile înainte aveam tot ce-mi trebuia și nu înțelegeam de ce nu mă pot bucura de nimic, după această zi ,în ciuda pățaniei mele, care va fi destul de vizibilă ceva timp, am realizat că fericirea vine din interior și nu sunt limite care să o oprească, numai limitele proprii, pe care noi ne încăpățânăm să ni le așezăm în cale.Am ieșit la piscină, am râs, m-am relaxat și am uitat de arsuri…eram tot eu, dar mult mai conștientă că eu sunt mai mult decât aspect…și nu, nu vedeam milă în ochii oamenilor, simțeam că mă privesc ca înainte, doar pentru că eu nu mă simțeam cu nimic diferită decât cea de dinainte, poate singura diferență era că cum chiar mă bucuram de ceea ce simțeam, vedeam și făceam.Poate doar oglinda îmi mai amintește ce demoralizată eram, dar cu siguranță voi fi mult mai atentă cu mine de-acum.
Și,deși pe moment mi-am promis că nu voi face frigănele prea curând, cert e că, nimeni și nimic nu mă poate ține departe de bucătărie.
Poate că ne confruntăm zilnic cu nenumărate piedici, pierdem lucruri, oameni și părți din noi, dar cu siguranță devenim mai puternici și mai dispuși să trăim, nu doar să existăm.Priviți partea plină a paharului, dincolo de tot ce pare rău și ireparabil.Dumnezeu dă fiecaruia cât poate duce.Și, da …pot fi eu și cu arsuri!
Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!☀
08-07-2019
Distribuie
