Cine nu s-a gândit, măcar o dată, la moarte? La imprevizibilitatea ei? La ce simți când mori? La ce va fi după… Moartea rămâne un mister, o umbră care-ți suflă în ceafă la fiecare pas.Nu o vezi, nu știi ce e, cum arată…dar știi că va veni-poate azi, poate mâine, peste câțiva ani …nu avem certitudinea nici a secundei ce urmează, dar noi îndrăznim să o sfidăm, mințindu-ne că vom trăi veșnic, crezând că nouă nu ni se va întâmpla, ne va ocoli.Până când?
Îmi vei spune că ești conștient că vei muri cândva.Faptul că ești tânăr, sănătos, plin de energie, iar adrenalina îți curge prin vene, te determină să plasezi moartea într-un timp îndepărtat, undeva pe la 100 de ani, poate, când te vei fi săturat de viață, când singur fiind, îți vei dori să mori, privind moartea ca pe o scăpare de la neputința bâtrâneții.Nu te minți.Moartea nu ține cont de vârstă, de timp, de spațiu, de putere, de sănătate, de nimic.
Suntem atât de vanitoși să credem că fiecare lucru ne aparține.Cât suntem tineri avem putere, nimic nu ne oprește să visăm, să credem că oricând am putea schimba lumea.Și odată cu timpul devenim slabi, bolnavi, neputincioși expuși în fața morții.De fapt, trăim cu frica morții în interiorul nostru de la naștere și cu cât înaintăm în viață, devenim conștienți de iminența ei (aparent).Spui moarte, iar pielea ți se face de găină și rămâi mut la auzul ei.Ocolim să vorbim despre acest subiect, până când ne lovim de incidente care ne trezesc la realitate, cineva drag nouă pleacă din această lume și parcă și lumea noastră se dârâmă.
Zi de zi auzim la TV , în presă, pe Internet cum oamenii mor în fiecare secundă, minut, oră, zi, însă parcă e ceva normal ca ceilalți să moară, e firesc-oamenii trebuie să moară.Totuși, lucrurile iau o altă turnură când moartea își face loc în mijlocul celor dragi ție.Toată conștientizarea despre iminența morții, normalitatea venirii ei se spulberă.Devenim slabi, fără vlagă și ne blestemăm zilele când pierdem pe cineva drag, pentru că uităm că fiecare om vine și pleacă de pe această lume-singur.Noi, în egoismul nostru infinit, am dori să păstrăm ființele dragi din viața noastră lăngă noi, pentru a ne fi nouă bine,pentru a fi liniștiți că îi avem lângă noi ,că ne sprijină, au grijă de noi, de fapt suntem dependenți de ceilalți și refuzăm să acceptăm cursul firesc al vieții.Nimic nu ne aparține pe această lume, nici măcar viața, aceasta e un cadou cu termen de valabilitate nedeterminat.E un curs ciclic între viață și moarte.
Conștientizează fiecare clipă!
Simte-o!
Respir-o!
Fii recunoscător că ești în acest loc aici și acum!
Întărește-ți încrederea în tine și amintește-ți iar și iar că Tu ești singurul de care ai nevoie pentru a reuși.Realizează tot ce îți propui, bucură-te la maxim de tot ce deții în acest moment, iubește-i pe cei de lângă de tine și acceptă-i așa cum sunt.Nu lăsa nimic nespus sau nefăcut din ce ți-ai propus pentru fiecare zi în parte.Cere iertare celor față de care ai greșit, când ai ocazia.Nimeni nu îți garantează că vei mai apuca clipa ce va urma sau că cel de lângă tine va fi și în secunda următoare în această lume.Nu fi egoist! Joacă-te, dar nu trata viața în joacă.Nu e meritul tău, dar ceea ce lași în urmă poate fi ceva semnificativ.Tu decizi. Acceptă moartea și fii pregătit să o întâmpini oricând!Nu știi ce va urma…dar știi ce este și asta contează!Fiecare moment îl creează pe următorul.
Primiți fiecare lucru din viața voastră așa cum vine și tratați-l ca atare!Poate că nimic nu va fi atât de măreț, precum vă așteptați să fie, dar fiecare experiență e necesară pentru a evolua și a crea o mai bună variantă a voastră!Moartea nu poate fi sfârșitul decât dacă îmbrățișăm această credință.Gândiți-vă la fătul care a stat în pântecele mamei timp de nouă luni și pentru care acel loc strâmt, dar ocrotitor și alimentat cu iubire a fost singura viață pe care o cunoștea, până să zărească cu adevărat lumina zilei.Poate pentru el, ziua în care s-a născut a însemnat moartea vieții pe care el o trăise și o cunoscuse deja, dar s-a dovedit a fi primit o altă viață mai primitoare, într-un loc spațios, cunoscându-și mama și tatăl, pe care doar îi auzise cum îi citiseră povești.Poate că și noi vom fi pe cealaltă lume asemenea nou-născutului.Nu vă fie frică de necunoscut, ghidați-vă mereu după lumină!
„Nu-i nicio suferință
Pe care timpul să n-o vindece ;
Nicio pierdere, nicio trădare
Nu duce lipsă de alinare,
Balsam pentru suflete,
Deși moartea va despărți
Iubita de iubit
Și tot ce au împărțit.
Privește soarele cum strălucește.
Ploaia a încetat.
Florile se-ngrijesc de frumusețe,
Cât de frumoasă este această zi!
Nu-ți apleca prea mult gândul
Către dragoste, către datorie;
Prieteni de mult uitați
Te-așteaptă acolo unde
Viața și moartea,
Se împletesc.
Nimeni nu te va plânge-ndelungat
Nu se va ruga, nu-ți va duce dorul ,
Locul tău rămas gol,
Tu, absent.”
(„Prea multă fericire”-Alice Munro)
Bucură-te de ziua de azi și mulțumește pentru acest dar!
05-07-2018
Distribuie
