Te iub...esc!

„Te iubesc”- aparent două simple cuvinte …dar în fapt, de câte ori nu ai ezitat să le împărtășești unei persoane dragi ție, chiar și când simțeai că inima o să-ți explodeze de fericire? Sau ,odată rostite ,s-au transformat în pietre de moară pentru tine, pentru că le-ai „irosit” pentru o persoană care ți-a călcat inima în picioare? Sau ieșite de pe buzele tale, pierzându-se în văzduh, nu ai regretat că nu le-ai spus la timp?

Mulți spun că „a iubi”, „a fi romantic” , „a oferi atenție persoanei iubite” - toate acestea sunt pentru cei slabi, pentru femeile care se dau în vânt pentru telenovelele siropoase …ei bine, dacă e așa, de ce nu puteți rosti atât de simplu cele două cuvinte atât de nesemnificative? De ce e atât de greu să le aruncați în fața cuiva asemenea unor înjurături sau cuvinte de ocară? De ce nu le rostiți la ordinea zilei, oricărei persoane pe care o întâlniți? Acum că am ridicat un semn de întrebare, nu-i așa că, fiind rostite chiar și la voia întâmplării, lumea ar putea deveni mai bună? Nu-i așa că oricine ar ceda în fața acestor cuvinte? Cum ar fi ca în toiul unei dispute cu o persoană la care ții, în loc să auzi cuvinte care îți murdăresc auzul, auzi un „Te iubesc” chiar și murmurat, ai mai continua în acel ritm sau ai lua-o în brațe? Mie mi-ar plăcea să mi „se închidă gura” cu un „Te iubesc” și nu cred că sunt singura.Ce plăcut e să auzi aceste două cuvinte scurte !

Poate că sunt atât de greu de rostit :

Pentru că le acordăm o mai mare importanță decât credem;
Pentru că le auzim tot mai rar…pentru că tânjim, la rândul nostru să le auzim, fără șanse de izbândă;
Pentru că aceste cuvinte ne fac slabi în ochii celorlalți,iar noi râvnim mereu la putere .Refuzăm să ne privim slăbiciunile, dar le vânăm pe ale altora;
Pentru că ne e frică să dăm frâu liber sentimentelor,mizând doar pe rațiune, care ucide orice fărâmă de trăire;
Pentru că fugim mereu de iubire, dorind doar să primim din partea celorlalți, nu și să oferim;
Pentru că suntem lași – preferăm să (ne) mințim, să ne îngropăm sinele, decât să recunoaștem ceea ce simțim și să ne lăsăm pradă celor mai intense trăiri;
Pentru că ținem cu dinții de mândria și orgoliul care ne determină să ne umflăm în pene, dar totodată ne provoacă și cele mai crunte căderi;
Pentru că suntem oameni și ne place să ne complicăm singuri;
Pentru că alegem mereu drumul scurt - plăcere, bani, succes, deși suntem conștienți că cel lung ne-ar fi adus totul și mai mult de atât, fără nici un fel de regret;
Pentru că pretindem minimum minimorum de la propria persoană, pentru a-l oferi celorlalți, dar așteptăm în schimb maximum maximorum;
Pentru că preferăm să ne hrănim egoul, decât să ne alimentăm inima cu iubire;
Pentru că „Te iubesc” își are locașul doar în inimă, în profunzimea trupului fiecăruia dintre noi;
Pentru că atunci când rostim aceste două cuvinte, e ca și cum trupul nostru se întoarce pe dos, cu pielea pe dinăuntru și carnea -cu toate organele în afară, iar exteriorul se închircește în interior ;
Pentru că iubirea este profunzime, tot ce ține de iubire, fierbe în profunzime – e inevitabil. De aceea e atât de greu să le rostim - devenim slabi, vulnerabili, expuși rănilor. Odată ce rostim „Te iubesc” e ca și cum ne-am preda iubirii, cu tot ce presupune ea. Renunțăm la arme, renunțăm la obișnuința de a ne așeza pe un piedestal propria persoană, pentru că realizăm că o altă persoană ne ține inima în propriile mâini. E greu să accepți că inima ta poate fi la mâna altei persoane, nu? Dar ce contează, atât timp cât iubirea te poartă pe cele mai înalte culmi? Câtă importanță are această conștientizare, atât timp cât persoana care are posibilitatea de a-ți nărui întreaga viață, în schimb, te readuce la viață, făcându-te să simți că trăiești Raiul pe Pământ?

Nu am realizat ce importanță are să rostești „Te iubesc!” la timp, până când nu am fost pusă în fața faptului împlinit. Astfel, o zi ce părea a nu aduce nicio schimbare s-a transformat într-un haos pentru mine.Cum e să afli că persoana la care ții a avut un accident? Pentru mine timpul s-a oprit când am primit un astfel de mesaj, îl citeam și mi se părea ireal .Da, am avut un șoc. Cei din jur vorbeau cu mine, dar eu eram perfect absentă .Nu auzeam, nu spuneam nimic.În mintea mea se derula mesajul iar și iar, fără să îi descifrez înțelesul.Nu știam ce să fac, dar în momentul acela am simțit că iubesc, pentru prima oară .M-a lovit ca un trăsnet.Nu mă mai gândeam la mine.Mă bântuia gândul că ar exista posibilitatea să nu apuc să rostesc „Te iubesc !” la timp…dar a fost doar un gând care s-a spulberat.Imediat ce l-am întâlnit pe el, i-am împărtășit ceea ce simțeam, el îmi spusese cu mult înainte.Mie mi-a luat ceva timp să conștientizez.Poate dacă nu ar fi fost acel incident, aș fi evitat să rostesc aceste două cuvinte buclucașe mult timp, dar totul se întâmplă cu un rost.Ideea e că nu ar trebui să așteptați ocazia perfectă pentru a le rosti, pentru că nu știți ce vă va aduce clipa următoare.Priviți ceea ce se petrece în interior!

Simțiți!

Trăiți!

Când ajungi să spui „TE IUBESC! ” poți fi sigur că tu nu vei mai fi ca înainte, pentru că vei renaște ca Pasărea PHOENIX din cenușă, prin suflarea iubirii.Iubirea e TOTUL. Lipsa iubirii e pieire, prezența ei e salvare.Dacă am conștientiza câtă putere există în aceste două cuvinte, am reuși să salvăm întreaga omenire, dar…întâi trebuie să ne salvăm pe noi înșine. Când iubirea va dispărea din lume, va dispărea totul, pentru că ea e baza a ceea ce a fost, este și va fi.Nu o lăsați să se piardă. Predați-vă iubirii și veți răscumpăra tot ce ați putea pierde!

Spuneți „Te iubesc!” în fiecare clipă, vouă înșivă și celor din jur.Faceți din ea propria rugăciune.Iubiți-vă-până când nimeni și nimic nu vă va despărți.

Nu uitați:Cea mai mare fericire a vieții este:să iubești și să fii iubit!

Restul sunt povești croite de propria minte!Răscumpărați-vă fiecare greșeală prin intermediul celor două cuvinte magice „Te iubesc!”.

Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!☀