Singur(ătate)...

Ne naștem și plecăm singuri de pe  această lume, dar o viață întreagă trăim cu frica de a nu rămâne singuri.Singurătatea e, de fapt, cea mai mare frică a omului, nu moartea.

Încă de mici simțim mereu nevoia  ca ceilalți să stea lângă noi, să ne îngrijească ,să ne vegheze fiecare pas.De fapt, așa suntem învățați cu toții.Cred că părinții știu cel mai bine acel moment când copilul, chiar dacă are camera sa proprie, vrea mereu să doarmă cu „mami și tati” sau când acesta cere să-i fie citită  o poveste înainte de a adormi,în fiecare seară.E o obișnuință pe care o dezvoltăm încă de mici și care se transformă într-o oarecare dependență.Se creează un cadru protector care ne insuflă siguranță și sentimentul de plenitudine, faptul că apaținem cuiva ne umple inima.Suntem mândri că avem părinți ,că apaținem unei familii, spre deosebire de alți copii care nu și-au cunoscut părinții niciodată.În perioada adolescenței, „copilul” vrea să se afirme și să scape de sub aripa protectoare a părinților, căutându-și independența, însă această independeță pe care crede că o capătă, se transformă în dependența față de grupul din care face parte, de gașca de prieteni de care nu se desparte decât mai târziu când intră în alte cercuri sau capătă un anumit job.

Chiar și prima escapadă de acasă ai plănuit-o cu prietenul tău cel mai bun și tot amândoi ați și suportat pedeapsa.Sau momentul când ați fugit la mare cu gașca de prieteni și v-ați îmbătat pentru prima oară, iar părinții vă căutau disperați cu poliția.Ei bine, cele mai inspirate sau neinspirate idei le-ați pus în practică în echipă, niciodată singuri. Când e seara de ieșit în club, inviți toată agenda, pentru a te asigura că măcar unul va merge împreună cu tine. Nici mersul la școală/facultate nu are farmec dacă nu ești acompaniat măcar de un coleg.În excursiile planificate cu grupurile, nu mergi la toaletă dacă nu merge măcar o persoană cu tine, ca să nu te simți prost că autocarul a oprit pe linie continuă, doar pentru tine, măcar să împarți vina cu cineva.Nici prima ta cucerire nu e memorabilă dacă nu a asistat și gașca ta de prieteni.De fapt, fiecare pas pe care îl facem în viață are sens, doar dacă suntem acompaniați de cineva apropiat, pentru că nu locurile, ci persoanele creează amintirile. Corect !Totuși, nimic nu va avea sens dacă noi nu suntem împăcați cu ceea se suntem, independent de ceilalți. Fiecare are propriul drum, pe care suntem nevoiți să-l parcurgem singuri. Pentru a reuși să ajungem la destinația dorită, trebuie să cunoaștem întreaga hartă a propriei ființe.

Ne formăm credința că norocul vine prin intermediul oamenilor din viața noastră. Orice întreprindem este merituos în funcție de ce zic sau fac ceilalți.Avem nevoie mereu de aprobarea că ceea ce facem e corect/bun/ingenios etc. Lăsăm societatea să ne creeze (când am putea noi să o schimbăm) și apoi remarcăm cu amar că viața noastră e un haos. De câte ori nu am tăcut sau am preferat să acceptăm ce fac cei din jur, pentru că nu am vrut să fim altfel, de teamă să nu rămânem singuri, fără job, să fim văzuți asemeni unor „paria” ai noii societăți? Micromediul familiei în care am trăit, cu toate valorile sale este înghițit de macromediul „Societate”, fapt care ne obligă, fie să alegem mulțimea, să ne complacem în aceași situație iar și iar, să ne înnăbușim abilitățile și tendința de afirmare, fie să ne asumăm riscul de a rămâne singuri și a ne accepta așa cum suntem, fără a avea nevoie de părerea sau aprobarea celor din jur și a realiza tot ce am visat vreodată.

Frica de singurătate se naște, tocmai din pricina necunoașterii sinelui. Ne e frică să rămânem singuri cu noi, ne e frică să descoperim ce sălășluiește în interiorul nostru, ascuns de ochii lumii. Vrem să primim ceea ce ne dorim, pretindem încredere, acceptare și iertare din partea celorlalți, dar cum  am putea pretinde lucruri pe care nici noi nu le cunoaștem cu adevărat? De câte ori nu ați avut impresia că ceea ce faceți nu e chiar ce v-ați dori, dar totuși ați continuat să vă mințiți? Probabil de multe ori … și eventual ați găsit imediat un țap ispășitor asupra căruia să aruncați vina.

Refuzăm să ne asumăm întreaga responsabilitate pentru situațiile neplăcute pe care le creăm și astfel căutăm presupuși vinovați la problemele proprii. De ce să fim singuri când am putea să avem pe cineva alături, pe care să aruncăm vina, nu? Nu cred că asta e soluția, din contră, oricâți țapi ispășitori am găsi, nu vom scăpa niciodată de frustrări, regrete și probleme, ba chiar le vom alimenta.Și ca un bonus, îi vom pierde și pe cei apropiați, iar ceea ce va rămâne, va fi o singurătate amară. Dacă ne-am accepta sinele și am privi singurătatea doar ca un mod de a ne cunoaște străfundurile ființei noastre, nici nu am mai încerca să aruncăm vina asupra celor din jur, pentru că vom avea mereu răspunsurile la frământările lăuntrice. Singurătatea se poate dovedi a fi un adevărat mentor în parcurgerea călătoriei de cunoaștere a sinelui, în cazul în care o vom accepta ca făcând parte din viața noastră, definindu-ne.Haideți să încetăm să mai ridicăm baraje în calea singurătății, pentru că aceasta este inevitabilă.Atât timp cât avem un sine propriu, singurătatea e esențială pentru a ne aduce mai aproape de el.Sunt atâtea lucruri pe care nu le cunoaștem despre noi, încât să ne avântăm în călătoria redescoperirii sinelui, ar putea fi revelația vieții noastre.

Încercați să aveți o zi doar pentru voi, să o dedicați propriei persoane.Relaxați-vă! Răsfățați-vă cu cele mai alese gustări și cele mai înmiresmate loțiuni.Recurgeți la introspecție pentru autocunoaștere.Puneți-vă întrebări cu privire la ceea ce vă frământă. Lăsați-le să curgă lin și să se prelingă în conștiința fiecăruia .În tăcere așteptați să primiți răspunsurile mult dorite.Aveți răbdare să cântăriți propriile dorințe și alegeri.Faceți pași spre ușa sinelui propriu, înceți, dar siguri.Croiți-vă drumul mult visat spre dobândirea autocunoașterii.Înainte de a pretinde celorlalți să vă cunoască așa cum sunteți, asigurați-vă că ați descoperit tot la voi înșivă și că nu veți avea surprize, care vă vor da lumea peste cap. Cine știe, poate chiar trăsăturile care vă deranjează la persoanele din jurul vostru, sunt chiar părțile ascunse ale propriei persoane, pe care nu doriți să le acceptați.

Binecuvântați singurătatea! Faceți pace cu ea și redobândiți-vă prietenia cu sinele !

Nu uitați !Decât cu o companie rău intenționată, mai bine singuri!

Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!☀