Revenire

Cred că… ce mă sperie cu adevărat, nu e o pagină goală, ci ideea de a scrie pentru că „trebuie” sau prin prisma faptului că „e necesar”…când libertatea scrisului este îngrădită de rigori tehnice și științifice, pasiunea e redusă la  tăcere, amorțită în neant…Cum am ajuns aici?Faptul că sunt în ultimul an de facultate -Licență, vorbește de la sine…Sunt mai agitată ca de obicei și mereu în priză să fac lucruri, iar scrierea licenței îmi cam dă bătăi de cap…probabil îmi veți spune că e normal și…cred că așa este, totuși, eu sunt eu când scriu pentru că inima mi-o cere, iar imaginația mea cutreieră fiecare uliță a minții mele, iar când scrii o lucrare de licență, oricât de original ai fi, se dorește respectarea cadrului standard și cerințelor esențiale de la care nu te poți abate, iar acest lucru mă crispează, îmi inhibă creativitatea și pasiunea de a scrie rămâne în așteptare, într-un colț…de aici și pauza mea de la scris.Probabil lucrurile s-ar așeza de la sine dacă nu aș fi o perfecționistă, totuși e dificil să nu-ți dorești ca totul să arate extraordinar, când în joc e întreaga ta ființă.A fi „artist” presupune că pe lângă personalitatea, trupul, comportamentul, atitudinea, sentimentele tale, porți cu tine și creațiile tale, vorbele, acțiunile…tot ce deții e în tine, cum ai putea renunța la un cuvânt spus de tine?Ar însemna să renunți la tine…să dai uitării identitatea proprie.

Mi-a lipsit scrisul și mi-am reproșat zi de zi că am amânat să mă așez în fața laptopului, privind pagina albă ca pe o mare infinită de neprevăzut …simțeam că scrisul aștepta să mă ia de mână, dar aveam degetele încleștate…îmi repetam în minte că voi scrie mâine, iar ideile îmi inundau gândirea, le lăsam să treacă -valuri,valuri- zâmbeam când câte o idee se împiedica la ușa conștientului…o lăsam să se ridice singură și să-și vadă de drum, fără a poposi să ascult măcar una …îmi spuneam că mâine le voi asculta…ah, stai exact așa am zis ieri și acum două zile, și acum două sptămâni, și acum două luni…amânare, ezitare, delăsare…simt că literele îmi răspund cu greu acum, parcă tânjind după atenție, fiindu-le teamă că vor fi abandonate iarăși…nu le pot învinovăți …aș vrea să le promit că nu voi uita nicicând de ele, dar ce rost au promisiunile fără fapte?Totuși, mâinile mele vor să le mângâie, să le transmită că nu le-am uitat nicio clipă, fiecare cuvânt format în minte le-au adus mai aproape de pasiunea, care și-a făcut cuib în inima mea.Aș vrea să vă adunați toate sub aripa pasiunii de a scrie, să fiți mereu împreună, pentru ca atunci când veți crește, să creați cuvinte nemaiîntâlnite și pline de sens.Cred că mi-a înghețat fluxul emoțiilor și trăirilor care s-au perindat în acest timp prin inima mea și care doar în fugă mi-au atins sufletul.

Știu că în momentele în care eram asaltată de sentimente încâlcite, mă așteptai răbdătoare, draga mea pasiune, pentru a le putea descâlci împreună…dar eram oarbă, surdă și mută în încăpățânarea mea.Îmi spuneam că trebuie să regăsesc liniștea ascunsă în spatele fricilor și dezamăgirilor, ca apoi să pot scrie…dar liniștea mă aștepta în spatele tău, dincolo de fiecare  literă care ar fi deschis și cele mai ascunse uși.M-am adâncit în dezamăgire și am refuzat să prind în palme chemarea de a scrie.Acum sunt din nou în fața laptopului,  ca și cum aș scrie pentru prima oară…tastele sunt amorțite, degetele aleargă după litere…dar atmosfera începe să se destindă.Mă bucur că lucrurile au revenit pe făgașul normal.Mă bucur că am făcut pace, draga mea pasiune!Literele au răspuns cu mulțumire și bucurie atingerilor mâinilor mele, față de idei mă voi revanșa pas cu pas… le voi cere să se așeze pe rând, pe scaunul minții mele și să mi se confeseze cu încredere, iar pe cele mai brave și ingenioase le voi trimite într-o lungă și sinuoasă călătorie către inimă, pentru a primi binecuvântarea începerii unei noi creații.

Și iată-mă, pornind la un alt drum, țintind să fiu în acord atât cu mintea, cât și cu inima, dorindu-mi să nu dau drumul pasiunii de a scrie din mâinile mele.Scrisul-eliberare și leac pentru suflet!

Momentan, voi lăsa literele să se odihnească, în timp ce ideile își vor relata povestea, rând pe rând, pentru a da naștere cuvintelor, care vor țese o altă fărâmă de suflet.

Va urma…

Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!