Vine o zi când obosești… obosești să faci orice să fie bine,iar tu te simți tot mai rău.Te-ai învârtit în cerc iar și iar…credeai că vei găsi ieșirea, dar te-ai împotmolit.Nu mai poți face niciun pas pentru că te izbești de zid, de zidul fricilor tale…e atât de înalt și de solid, încât poți doar bănui ce se ascunde în spatele acestuia.Stai sprijinită de el și oftezi, te topești ușor-ușor lângă el.Gândurile îți inundă mintea, dar nu poposește niciunul să-ți întindă o mână de ajutor…ești singură cu totul…dar parcă aștepți o minune…și totuși, nicio minune nu te va ridica fără ca tu să permiți acest lucru…
Vine o zi când ești secată de orice formă de energie, când nu mai ai nimic de oferit, pentru că tot ce aveai ai pus pe tava fiecăruia care-ți solicita ajutorul, fără să pui nimic la loc.Credeai că aducându-le celorlalți liniștea și bucuria,va fi de ajuns să te simți și tu bine, dar în schimb ai rămas goală, cu sufletul dezvelit…iar acum orice gram de căldură se pierde în văzduh.Mereu ai vrut să ajuți, să faci ce e corect…dar în toată această goană, ai uitat de tine, ai uitat ce înseamnă să fii fericită!Încerci să zâmbești, dar te doare tristețea din zâmbetul abia schițat, reflectat în oglindă…cândva fiind cel mai de preț accesoriu al tău, acum a devenit o piatră de moară.De ce? Pentru că ai uitat să simți și apoi să redai…acum încerci să redai fericirea printr-un zâmbet, în speranța că o vei simți, că o vei auzi, o vei vedea, o vei gusta, o vei îmbrățișa …că ea, fericirea, îți va înveli sufletul înfrigurat…da, ai schimbat ordinea, dar în ritmul ăsta, nimic nu va mai fi la fel.
Știu, acum nimic nu-ți înseninează ziua, tragi de tine să întâmpini și azi o nouă zi, gândindu-te cât de mult îți dorești să treacă.Seara nu vrei să adormi, iar dimineața nu vrei să te trezești.Speri ca după fiecare noapte, să te ridici din pat ținând fericirea de mână…dar în fiecare dimineață te trezești cu mâinile amorțite, ținând perna în brațe, încăpățânându-te să te ții departe lumina și căldura soarelui.Refuzi să deschizi geamul, dar si fereastra sufletului, lăsându-l pe acesta pradă unui ger năprasnic…Ai uitat să ai grijă de trup, dar mai ales de sufletul tău!Te-ai pierdut cu totul, nimic nu te animă, nici măcar dragostea persoanelor dragi din viața ta…câte zile vei lăsa să se irosească pentru a te trezi din amorțeală?Tu nu mai trăiești,tu doar …EXIȘTI!Asta vrei?!Să fii un mort în viață alături de mulți alții?Ai primit șansa unei vieți, pentru a o preamări, iar tu te ascunzi de ea?
În ce clipă a vieții tale ai permis să ajungi o asemenea lașă? Nu ai niciun răspuns, așa-i?Pentru că ai încetat demult să-ți adresezi întrebări și să cauți răspunsuri, acceptându-ți soarta pe care tu ai năruit-o.Sper că ești mulțumită…oh, stai!Nu ,nu ești deloc mulțumită, din contra, te lupți cu propria viață, care-ți cere socoteală pentru neglijența ta.Ai grijă, tocmai stai pe o ață subțire:fie dai mâna cu propria viață și o faci să înflorească, fie te pierzi în neant!
Alege!Eu încă mai cred în tine, e timpul să ridici privirea spre cer și să-i zâmbești cu toată inima!Încă mai ești aici, amintește-ți cine ești!Amintește-ți că fericirea a stat mereu în spatele tău, a fost umbra ta!Amintește-ți că Dumnezeu te-a adus în această lume cu un scop!Totul se află în interiorul tău, doar aruncă o privire!
Așa-i că totul devine mai limpede când dai piept cu propriile trăiri?E doar un mic pas spre regăsirea sinelui!Bun venit pe drumul cel bun!
Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!
05-08-2019
Distribuie
