Dar până când durează iubirea? Până la primul rid ce îți răsare pe frunte? Până când alegi să te căsătorești? Până la apariția primului copil? Până când alegi să faci o schimbare? Sau după 3 ani de relație, după cum spun unii, când dispare acea iubire oarbă și te trezești la realitate?
Mi-e greu să cred că un sentiment care îți străfulgeră întreaga ființă, dintr-odată, poate avea un termen de valabilitate determinat. Nici nu e vorba de cât ține iubirea, ci de cât de mult ținem noi la ea, astfel încât să o alimentăm iar și iar. Iubim atât timp cât oferim și primim. E un troc pe care partenerii și-l asumă la începutul relației, iar evoluția iubirii depinde de cât de corect e fiecare în parte în îndeplinirea propriei „datorii”.
Privim în jur și vedem bătrâni care se țin de mână, mergând alene prin parc, împărțind o înghețată amândoi și tineri cărora le e jenă să-și împreuneze mâinile, iar dacă o fac, probabil ai să zărești că măcar unul dintre ei e cu privirea în altă parte … da, e mai ușor să iei un lucru nou, decât să îl repari pe cel vechi, dar situația se va repeta la nesfârșit și într-un final nu vom mai avea nimic de oferit, pentru că am devenit goi, ne-am golit buzunarele inimii. La început totul e roz ,atât ea cât și el sunt dispuși să ofere, să aibă inițiativa în a se cunoaște, totul vine de la sine, pentru că ambele inimi pompeaza pentru același scop: iubirea, dar cu timpul apar nemulțumirile – ea simte că oferă prea mult și el prea puțin, el vrea mai mult spațiu, simțindu-se agasat de multitudinea dorințelor ei și astfel certurile frecvente pavează drumul despărțirii. Ambii erau la fel când s-au cunoscut, doar că la început au arătat doar cea mai bună variantă a lor, dar imediat ce au scos la suprafață părțile din ei pe care și le-au suprimat, s-a produs un dezechilibru greu de remediat.De fapt, de cele mai multe ori iubim ceea ce oferă celălalt, nu persoana sa.Începuturile sunt atât de dulci, pentru că primim o avalanșă de lucruri materiale sau imateriale, care alimentează ceea ce simțim și apoi suntem îndemnați să oferim cu ușurință; când nu mai primim ceea ce ne flata egoul, apar reproșurile și refuzăm să mai oferim la rândul nostru și uite așa fie începe Al III-lea Război Mondial, fie un alt Război Rece ( în cel mai bun caz ) - cert e că ruptura se va produce mai devreme sau mai târziu dacă cei doi parteneri nu se vor hotărî să facă pace.
Adevărul e că suntem niște ființe egoiste, gândindu-ne mereu „și mie ce îmi iese?”. Oferim doar dacă primim.Vorba ceea „Ce e gratis pe lumea asta?”. Refuzăm să rămânem păgubași de pe urma altora, mai bine înșelăm ,decât să fim înșelați, mai bine mințim, decât să fim mințiți, mai bine îi determinăm pe ceilalți să eșueze decât să asistăm la propriul eșec …pentru că fiecare urmărește propriul bine, dar realitatea e că în acest ritm nu vom fi niciodată fericiți.Putem să avem fericirea în palmă,căci nu vom reuși să o vedem, pentru că suntem orbi și surzi la nevoile celorlalți.
Dacă am arunca o privire în jurul nostru, am observa că pe nimeni nu iubim fără să beneficiem de măcar o fărâmă de atenție de la ei, începând de la părinți până la cele mai îndepărtate cunoștințe.Și pe Dumnezeu îl iubim doar dacă ne aude rugile și ne îndeplinește cerințele, în caz contrar ne vom lamenta și vom striga cât vom putea de tare că „Dumnezeu nu există!”, iar dacă există, cu siguranță noi suntem victimele încercărilor Lui. Cert e că pentru om totul are un preț, chiar și iubirea.Nimic nu oferim dezinteresat .Îl iubim pe cel de lângă noi pentru - frumusețe, bani, succes, plăcere - și pentru orice atenție care ne mângâie privirile sau chiar inima.De aceea vedem atâtea căsnicii distruse sau relații rupte după puțin timp, pentru că cel puțin unul dintre parteneri nu primește sau nu mai primește ceea ce dorește - soțul își părăsește soția pentru că nu mai arată ca un supermodel-displăcându-i pielea lăsată și kilogramele în plus sau eventual e prea bolnavă și el preferă să fugă de responsabilități, trăindu-și viața la maxim cu o tânără cu cel putin 20 de ani mai tânără ca el, fie soția alege să fugă cu noul iubit mai tânăr, pentru că nu primește destulă atenție sau își părăsește soțul pentru că nu mai are suficienți bani…ei bine, cine ne va mulțumi vreodată?
Iar dacă cineva are curajul să iubească pe cineva în ciuda defectelor sale, cu siguranță că se vor găsi cârcotași care să afirme „De ce stai cu ea/el? Nici nu are ce îți oferi!Sunt persoane mult mai frumoase, mai bogate etc, care te-ar putea face fericit/ă!”.Ceea ce nu înțeleg unii e că iubirea adevărată nu are preț, nu ține cont de aspect, de poziție socială, religie, rasă ,limbă ,cultură ,culoare - sau orice altă limitare.Iubirea se naște în inimă și țintește spre o altă inimă.O persoană poate iubi o altă persoană pentru totdeauna, indiferent de câte alte „oferte” ar primi din jur și nu pentru că nu e un om „cu capul pe umeri ” sau pentru că e „prost”, ci pentru că iubește, iar iubirea e singurul cel mai bun motiv pentru a fi cu persoana dorită, contrar spuselor sau acțiunilor altor persoane. Iubirea e o unealtă cu ajutorul căreia dobândim fericirea, dar ea dă roade doar în mâinile cele mai pricepute.
Iubirea e nelimitată dacă Tu crezi asta.Limitarea îți va aduce repetate încercări ratate.Totul depinde de tine. Iubești persoana de lângă tine pentru ceea ce este ea sau pentru ceea ce îți oferă? Iubirea adevărată îmbrățișează doar prima variantă.Când iubești cu adevărat nu simți nevoia să contorizezi dacă ceea ce primești compensează ceea ce oferi, pentru că ai atâta iubire îngrămădită în inimă, încât nu se va termina vreodată. Doar lasă-te purtat/ă de valul iubirii care îți inundă fiecare părticică din cămăruțele inimii tale .Nu-i așa că e minunat ce simți? Nici toată bogăția din lume nu se poate compara cu multitudinea nestematelor pline de iubire care se adună pe zi ce trece în cufărul inimii tale.E atât de multă iubire, încât ai impresia că întregul tău trup se află în inimă și nu invers.
Iubește!
Doar iubește!
Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!☀
08-08-2018
Distribuie
