Toamna a apărut pe nepusă masă la mine la ușă, s-a instalat în viața mea, fără să-mi dea vreo explicație…și mă întreb:Când a dispărut vara mea?!Apreciez, totuși, că a lăsat mare parte din căldură în urmă, pentru a putea digera plecarea ei.Parcă am clipit o dată și vara a dispărut, fără urmă…poate reușesc, totuși, să o fac pe toamnă să vorbească, cred că încă nu și-a intrat în rol prea bine.Orice început e greu, așa-i?
Pănă reușesc să aflu vești despre vară…ce-ar fi să vorbim despre ea?
Recunosc că vara aceasta a fost una atipică pentru mine…a fost o vară a regăsirii de sine, a sufletului, a întregii ființe.Mi-am propus să-mi dedic mai mult timp mie, să stau departe de telefon, laptop, de ceea ce presupune mediul online, măcar câteva zile bune, întorcându-mă în trecut când nu știam când începe ziua și când se termină noaptea, pentru că viața era o veselie și o joacă.Dealurile și văile erau ale noastre.Strânsul porumbului, culesul viei, erau un alt prilej de a ne juca, de a umple văile cu râsetele noastre.Totul era de partea noastră.Nu știam ce e rău, binele ne urmărea pretutindeni.
Cred că în încercarea de a deveni mai bună, de a oferi mai mult celor din jur, m-am blocat undeva …și am uitat de sinele meu.Vara asta am făcut curățenie în sertarele ființei mele și am încercat să păstrez ceea ce-mi face bine – am descoperit că am rămas cu puțin, prea puțin din ceea ce credeam că-mi aduce fericirea și am ales să las persoane dragi mie să plece, deși a durut și doare destul de mult.Ne atașăm mult prea mult de persoane, de lucruri și avem impresia că vor exista mereu în viața noastră, atât timp cât vom face să fie bine, dar ne mințim, iar din cauza acestei orbiri ajungem să suferim la nesfârșit și să facem din suferință propria religie.Venim goi de lucruri, goi de persoane, pe această lume și plecăm la fel de goi, fizic, dar depinde de noi să umplem sufletul nostru cu ce e mai sublim.Am învățat că lucurile vin de la sine, își urmează cursul,oamenii apar în viața noastră pentru o perioadă și apoi fiecare își vede de drum.Nimeni nu are nicio vină, face parte din cursul vieții.Ne încăpățânăm să fim rigizi ca pietrele, crezând că vom împiedica curgerea lină a râului, dar el se strecoară printre pietre și-și vede de drum, luându-și rămas bun de la fiecare piatră-n parte.Haideți să fim una cu râul și să luăm ce e mai bun din viață!
Vara asta am ales să rămân în zonă, să descopăr noi lucruri aproape de mine, să-mi amintesc importanța lucurilor mici.Am străbătut livada-n lung și-n lat, seri la rând, am mers prin pădure până la lac, să-mi adun gândurile.Am privit fiecare apus din fața porții, fără să mă plictisesc .Să vă spun un secret?Sunt îndrăgostită …de Cer.Nu mă pot abține să nu-l privesc și să nu observ cum mereu oferă privirii o altă imagine a sa.Aș putea să mă uit la el zile-n șir fără să mă satur vreodată.Am reușit să-mi găsesc liniștea pe care o pierdusem undeva în drumul meu.Rămăsesem cu o lumină difuză în fața mea și vederea-mi slăbise, dar acum am reușit să reaprind lumina ce mă urma înainte și am de gând să o păstrez.Mi-am dat seama că nici nu am simțit nevoia să părăsesc împrejurimile.Pentru prima dată, după mult timp, am simțit că am tot ce-mi este necesar pentru a zâmbi, pentru a fi iarăși „eu!”.
Știu că este o modă în a etala vacanțele de prin locuri exotice, în mediul online, este o întreagă întrecere a oamenilor, de a arăta cine călătorește mai mult, cine cheltuiește mai mult,cine vizitează mai multe locuri, cine mănâncă mai bine,cine primește cadouri mai scumpe…și mă întreb:De ce nimeni nu se întrece în a fi mai fericit pe zi ce trece? Am văzut poate mii de poze postate pe rețelele de socializare, locuri minunate, dar oameni interesați mult prea mult de a arăta cum trăiesc ei decât de găsirea fericirii.Avem impresia că fericirea e mereu în altă parte, când de fapt e în spatele nostru, dar nu vrem să o privim, pentru că suntem prea mândri și mult prea ocupați „să părem fericiți” decât „să fim cu adevărat fericiți”.Zâmbetele chinuite surprinse de aparatele foto vorbesc de la sine.Și eu făceam greșeala de a mă pregăti pentru o anumită vacanță de câteva zile, făceam cumpărături, liste să nu uit nimic, lăsam zilele să treacă, gândindu-mă că acea vacanță mă va face fericită, dar mă întorceam mai obosită, mai lipsită de energie decât plecasem și parcă reveneam la starea de monotonie.Fericirea nu înseamnă vacanțe, petreceri, poze, mâncare scumpă, băuturi alese…fericirea e ceea ce porți cu tine zi de zi, doar că suntem prea orbi pentru a o vedea..
Când am devenit atât de superficiali?Nu mai păstrăm nimic pentru noi, orice facem postăm în mediul online…și de trăit, când?
V-amintiți cum începea fiecare compunere pe care o pregăteați în clasele primare?„Era o zi frumoasă de vară.Soarele strălucea pe cerul senin.”.Era începutul clasic, cu unele modificări, poate schimbam anotimpul, elementele din peisaj, dar ziua rămânea „frumoasă”.Tocmai, orice zi e frumoasă!Nu trebuie să vă amintiți de o anume zi care vi s-a părut plăcută, pentru că orice zi poate fi în acest fel.Vreți să vă amintiți de o zi frumoasă din viața voastră, căutând-o printre mormanele de nimicuri sau vreți să faceți ca fiecare zi a voastră să fie frumoasă?Să povestiți nepoților despre miile de zile frumoase pe care le-ați trăit?Să oferiți propriul exemplu de „trăit cu adevărat” pentru generațiile care vin?
Nu știu ce gândiți acum, dar eu chiar îmi doresc ca fiecare zi să prindă viață și culoare.Poate greșim, dar învățăm din greșeli.Poate cădem, dar ne ridicăm imediat.Poate uităm lucruri, dar creăm altele.Poate suferim,dar o luăm mereu de la capăt.Fericirea nu ține cont de vreme, de loc, de anotimp…de nimic, fericirea există în orice moment.
Haideți să facem din toamnă o a doua vară!Faceți ce vă trece prin minte că vă aduce fericirea.Călătoriți, vizitați locuri nemaivăzute, gustați mâncăruri alese, cunoașteți noi oameni, noi culturi, dar nu o faceți pentru reclamă.Viața voastră nu are nevoie de subtitrare pentru cei care nu doresc să o înțeleagă, atât timp cât e limpede pentru voi că sunteți fericiți.Încercați să surprindeți cât mai veridic fericirea.Nu o forțați, nu-i exagerați valoarea, pentru că îi diluați esența.
Fiți fericiți!Nu pentru că spun sau vor alții, ci pentru că vă doriți să trăiți, nu doar să existați.Fiți fericiți că sunteți aici și acum și că vi s-a dat șansa unei vieți, pe care o puteți face fără de preț, atât pentru voi, cât și pentru întreaga lume.
P.S. Eu plec pe urmele verii, poate o conving să mai poposească câteva zile, până se mai acomodează toamna.
Zâmbește-i zilei de azi, pentru ca ea să te celebreze!☀
05-09-2019
Distribuie
